cum am scris un post despre nimic

17 Mar

Mă tot apuc de câteva săptămâni bune să scriu ceva pe blog. Pe lângă faptul că a trecut parcă o eternitate de la ultimul post (nu din ăla bisericesc), am confundat adresa de e-mail cu numele utilizatorului şi a trebuit să-mi resetez parola după ce am încercat – în zadar – mai multe combinaţii.

De data asta o să scriu despre pungi. Doamna Emilia, gazda mea din timpul liceului, îmi povestea despre un profesor universitar din Iaşi, care spunea: „din pungă de vedere”, la mişto of course.

Asta ca asta, mai enervantă e prezenţa pungii în contextul – transport în comun. Acum câteva săptămâni, aşteptam metroul pe la o oră din aia cuminţică, în care toată lumea apucă să prindă un loc. Şi la uşă se împingeau două cupluri: un baiat şi o fată de vreo 17-18 ani, îmbrăcaţi după ultimul răcnet de cartier şi doi bătrâni, aparent la locul lor; toţi dodaţi cu pungi de la un supermarket din zona Unirii. Stăteau cu toţii lipiţi de uşile alea şi aşa jegoase, cu ochii injectaţi şi aminteau de hienele care sunt pe cale să-şi atace prada din documentarele gen Animal Planet. S-au deschis şi uşile, iar cei patru au sărit de pe peron direct pe scaune, la fel ca şi ceilalţi pasageri de altfel. Şi dacă tot au prins loc şi-au mai înşirat şi pungile pe acolo, cu iscusinţă, trădându-şi astfel experienţa pe care o au în astfel de mişcări graţioase.

Ieri am cumpărat o pâine împletită. Îmi spune vânzătoarea că e 1leu şi 70 de bani, şi îmi dă cu un leu mai puţin rest. Îmi zice apoi: „Ce te uiţi aşa domnişoară, crezi că dăm pungi degeaba aici?“
Mai sunt şi cei care-şi cumpără o pâine şi o conservă cu mazăre şi cer şase pungi de la vânzătoare, după ce evident, şi-au pus deja produsele în pungă.

Şi ce mişto era cu plase din alea croşetate, tip pânză de paianjen. Le purta omul cu el, şi nu mai avea nevoie să se lupte pentru cât mai multe – primite moca.

Voi ce experienţe aţi avut cu pungile?

3 Responses to “cum am scris un post despre nimic”

  1. Fill March 17, 2008 at 11:11 pm #

    Draga mea,

    pai sa-ti zic eu cu ce mi se asociaza in acest moment pungile…
    Imi aduc aminte de vremurile “tineretii” cand, pe timp de vara, aruncam cu pungi de apa de la etajul 11 in “vecinii” mai neprietenosi. Apoi imi amintesc de U2 regie, unde aceasta procedura se aplica la nivel global, adica cineva dadea startul, si toata lumea inarmata cu pungi sau ligheane de apa incepea “bombardamentul” asupra unor nefericiti care din intamplare se aventurau pe sub geamurile caminului…imi mai aduc aminte si de Moxa, cand in prag de licenta le mai faceam cate un dus colegilor mai galagiosi care ne tulburau linistea pe sub ferestre (de fapt cred ca mint, atunci evoluasem si utilizam ligheanul).
    Aaaa…si inca o intamplare neplacuta legata de o punga. Intr-o dimineata, in drum spre serviciu, m-am oprit la o patiserie renumita pentru a-mi lua cate ceva de-ale gurii. Vanzatoarea mi-a dat un pachet minuscul de hartie pe care nu aveam cum sa-l “car” vreo n’spe statii de metrou la o ora destul de aglomerata. La rugamintea de a mi se oferi o punga, mi s-a zis ca politica companiei prevede acordarea de pungi doar pt. cumparaturile ce depasesc 5 lei. Am ramas stupefiata, caci “marfa” mea valora cam 4 lei si ceva. Am insistat oferindu-ma sa platesc pentru punga, insa m-am izbit de acelasi refuz transant. Am protestat zicand ca nu mai vreau “marfa” si atunci…cu un gest plin de dezgust mi s-a oferit o punga. Cert e ca mi-am stricat ziua de dimineata si la fel de cert e faptul ca niciodata nu ma voi mai apropia de respectiva patiserie.
    Pupi!

  2. mincos March 18, 2008 at 4:21 pm #

    imi amintesc ca acum 100 de ani, cand parazitii nu erau o trupa la moda, adica nu erau ascultati de toti incultii de cartier, ci erau (inca) niste ilustri anonimi, aveau ei niste versuri care sunau asa: “munca de birou face rau inca/ angajez secretara cu gura punga”… evident, parazitii nu sunt eminescu, nici la rima, nici la mesaj, drept urmare, nu luati in seama versurile astea🙂 oricum, voiai sa zicem de pungi🙂

    a, si mai zic una, in numele lui cristi zf-istul: voia el sa faca o cina romantica in titan cu o fata… si, evident, a cumparat niste vin (da, ii plac fetele betive) magazinul se numea supermarket si era mega image… pungile se chema ca erau proaste. si s-au rupt… motiv clar de frustrare si de protest. a cerut mogio sa vorbeasca si el cu un manager, ceva… dar i s-a spus sa lase o reclamatie in cutia de la intrare :)) asta e tara in care traim…

  3. mincos March 18, 2008 at 4:22 pm #

    ps: mai scrie, stii ca ne place😉

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: