Archive | January, 2008

Amintiri din balon

18 Jan

Din balonul lui Alifantis.

In urma cu aproape un an, Nicu Alifantis si formatia Zan porneau intr-o noua aventura: 5 saptamani in balon, pentru a sarbatori cei 10 ani de colaborare. Din intamplare, m-am aflat si eu la conferinta de presa in cadrul careia se anuntau cele zece concerte care urmau sa se desfasoare in diverse teatre din Bucuresti. Intalnirea a avut loc intr-un pub de pe la Universitate, si daca tot ma aflam acolo am profitat de sansa de a-i lua un scurt interviu.

Imi amintesc ca eram destul de emotionata, mai ales pentru ca nu eram din partea vreunei publicatii si m-am prezentat in fata cantaretului ca studenta X, in anul III la Facultatea de Jurnalism. M-a intalnit insa un om foarte deschis, care m-a tratat cu multa seriozitate, asa cum se cuvine sa se comporte o vedeta cu un fan 🙂

—   Aveti multi fani in randul tinerilor?

—  Sa stii ca am constatat in ultimii ani ca media de varsta a publicului meu a scazut considerabil si ma bucur foarte mult pentru lucrul asta. Iar faptul ca am multi fani, indiferent daca sunt mai tineri sau mai in varsta, nu poate decat sa ma bucure. Este absolut onorant pentru mine, dar lucrul asta ma si obliga foarte tare. 

—  Este atat de greu sa va mentineti publicul tanar?

—  Da, categoric. Pentru a convinge aceasta noua categorie de public sa vina la concertele mele si sa imi asculte muzica, este nevoie ca spectacolul sa iasa de fiecare data bine. Tinerii sunt foarte atenti la detalii, la decor. Spectacolul trebuie sa capteze. Interesul meu in clipa de fata este sa fie un concert bun, sa se cante bine, sa nu ii dezamagim pe cei care au venit la concert, si astfel sa ii convingem pe cei tineri sa mai vina si altadata.  

—  Apropo de decor. Stagiunea de anul acesta se va desfasura, am inteles, in teatrele din Bucuresti. De ce ati ales scena teatrului?

—  Pentru ca eu ucenicia mi-am facut-o in teatru, am avut mari si indelungate tangente cu teatrul romanesc. Am lucrat foarte multa muzica de teatru, am colaborat cu mai toate teatrele din tara. Sala de teatru imi da sentimentul ca este cea mai confortabila locatie in care eu imi pot face un recital, ma ajuta sa imi exprim toate gandurile muzicale, sa creez acea intimitate intre artist si spectator si repet, e sala in care ma simt cel mai confortabil.  

 —  De ce ati ales cate un teatru pentru fiecare dintre cele 10 concerte si nu unul singur?

—  Pentru ca este posibil ca si fanii mei sa se simta confortabil intr-un anumit teatru, intr-o sala mai mica, sau mai mare. Evreii sunt sigur, vor prefera Teatrul Evreiesc de Stat, si nu Bulandra sau Tandarica. Acum, lasand gluma la o parte, unii prefera sa vada un concert intr-o sala mai mica, mai intima, altii – in sali mai spatioase. Asta tine de gust si de comoditate. 

—  Ok. Decorul ramane acelasi. Veti purta si costumele de la ultima piesa?

—  Nu, nu, nu! Nu mergem pana acolo. Doar cadrul scenografic este acelasi, si atata tot. Dar o sa am in vedere si varianta asta pentru urmatoarea stagiune, sa stii! 

—  Va mai amintiti cum a inceput colaborarea cu cei de la Zan?
—  Sigur. Pe cei 4 Zani, cum obisnuiesc eu sa le spun, i-am cunoscut in urma cu cinci ani la un concert, in Mamaia. Am cantat eu, au cantat ei, am schimbat cateva vorbe. Si ne-am reintalnit in Bucuresti in acelasi an, din nou la un concert, unde am avut ocazia sa ne cunoastem mai bine. Lucrurile au evoluat destul de repede, si in anul urmator am cantat impreuna tot in Mamaia, orasul in care ne vazusem intaia oara. Mi-a venit atunci ideea unei colaborari mai serioase, si iata-ne la aniversarea celor 4 ani Alifantis si Zan.  

—  Si ideea celor 5 saptamani in balon, cui ii apartine? Numele pe care l-ati dat stagiunii din acest an are vreo legatura cu cantecul “5 saptamani in balon”?

—  Ideea le apartine mai mult celor de la Zan, in special lui Sorin, baiatul de la clape. Dar alegerea noastra are legatura si cu cantecul cu acelasi nume. Ne-am gandit ca e mai bine daca oferim un indiciu fanilor prin intermediul acestui nume, pentru ca multi au auzit deja cantecul pe la radio.  

 Am citit zilele acestea despre modul in care va incepeti stagiunea. Zburati cu balonul de la Casa Presei pana la teatrul Casandra. Modalitate originala, dar si riscanta, nu credeti?

— Metoda asta neconventionala de transport pe care am ales-o, este pentru ca am stabilit sa ne intoarcem un pic la esente si la locul de pornire. Asa ne-a venit ideea asta cu un mijloc de transport mai retro. Zburam deasupra capitalei pentru a atrage atentia asupra evenimentului, dar mai ales pentru a le arata fanilor ca ne-a ramas sufletul tanar si plin de romantism. Oricum, nu dureaza mult zborul, asa ca nu aveti de ce sa va ingrijorati. Vom zbura doar pana la Studioul de teatru Cassandra, acolo unde va avea loc primul spectacol.   

O ultima intrebare: o sa cantati live?

– Bineinteles ca da. Consider ca este absolut necesar sa canti live pentru cel care iti admira munca si ti-o respecta. Sa canti live, e ca si cum i-ai face o declaratie de dragoste celui care vine sa te asculte.

Cum mi-am petrecut sfârşitul anului

8 Jan

Şi începutul…Chiar dacă a trecut şi Crăciunul şi Revelionul o să răspund provocărilor lansate de Adineloo şi Deni, care mi-au trimis câte o ditamai leapşă. Cadoul preferat, leapşă înmânată de Deni (scuze pentru de De-u). Top 5 aşadar:    

  1. O să vă gândiţi probabil că sunt un om banal şi lipsit de imaginaţie pentru că nu îmi doresc decât sănătate şi să îi am pe cei dragi alături. Asta în primul şi-n primul rând.
  2. Şi dacă tot m-am apucat de clasificări, îmi doresc ca în 2008 să călătoresc cel puţin la fel de mult ca-n 2007, şi-mi dau seama că îmi doresc cam multe.
  3. Mai vreau ceva – banal şi necesar în acelaşi timp. Banal pentru că ne dorim cu toţii să fim iubiţi şi necesar pentru că nu am putea trăi fără acest sentiment.J

    4.  Să ma reîntâlnesc cu Ula,  Mama, Vanya , Mariela şi bineînţeles cu Martin, care a reuşit să-mi amintească de existenţa unor lucruri atât de simple într-un ritm atât de ameţitor. (toţi sunt prieteni pe care mi i-am făcut în SUA)şi nu în ultimul rând 

   5.   Mai vreau să reiau legătura cu cei pe care i-am uitat sau m-au uitat. Sunt câteva persoane care îmi lipsesc enorm de mult. 

 Si ca să-i răspund Adinei, anul ăsta a fost prima oară când am petrecut Revelionul în altă parte decât acasă. Ca un prim detaliu, mi-au lipsit ai mei chiar dacă am fost de Crăciun împreună. Mie îmi place foarte mult în Ialoveni, şi nu atât în oraş, cât în casa în care am locuit o însemnată perioadă din viaţa mea. Acolo unde simt că mă aflu într-o zonă de maximă siguranţă, în care sunt iubită aşa cum sunt şi înconjurată de oameni care au mari aşteptări de la mine, dar care în acelaşi timp sunt gata să tolereze până şi cele mai stupide lucruri pe care le fac. Îmi plac discuţiile care se lansează la mesele festive, gen Crăciun, An Nou, Paşte, sau zile de naştere, pentru că se râde mult, poţi auzi glume din alea bune, vechi, dar spuse întotdeauna altfel.  

 Anul ăsta, de Crăciun am adus-o pe bunica la noi şi a fost destul de amuzant pentru că am încercat să îi explicăm (în felul nostru) de ce nu trebuie sa se uite la super comunistele ştiri de pe canalul televiziunii nationale din Moldova. Câte ceva despre bunica: este genul de om de la ţară care este mult mai informat decât mulţi dintre noi. Are tot timpul radioul pornit, se uită la ştiri, face conexiuni, este un bun analist politic. Şi dacă tot am adus vorba despre politică, în ultimul timp bunica a început să vorbească despre Voronin numai de bine. După o discuţie fulger, în care tata a încercat să îi explice din cauza cui i-au plecat nepoţii să-şi găsească norocul prin alte ţări decât Moldova, am decis cu toţii că  o comparaţie între ştiri o va ajuta să înţeleagă politica preşedintelui. Recunosc că a fost un lucru interesant şi pentru mine.

Aşadar, am început cu ştirile de pe Pro Tv Chişinău unde am văzut nişte reportaje drăguţe: cum au sărbătorit credincioşii Crăciunul la Vatican, la Ierusalim, cum nişte tineri din Moldova, stabiliţi de câţiva ani în Canada trimit în fiecare an de sărbători, ajutoare pentru copiii din orfelinate, câte ceva despre obiceiurile din această perioadă a anului. Iată cum suna primul reportaj la televiziunea naţională: preşedintele ţării ne prezintă noul tip de tractoare moldo-beloruse, pe care scrie numai Belarus si ar trebui să se adauge şi Moldova, şi care sunt disponibile în două culori: roşu (evident) şi galben. De asemenea, completează preşedintele: ″în tractorul ista se află toate răspunsurile″ şi ″aceste tractoare vor face o treabă mare″.  Hmmmm… Buun! Altă ştire: premierul Vasile Tarlev a avut o întâlnire cu un bătrân comunist la ditamai masa rotundă, unde i-a ascultat of-ul şi doleanţele, şi la sfârşit ca să-i închidă gura, i-a aruncat în braţe o pungă cu ceva pentru masa de sărbători (adică pentru Anul Nou şi Crăciunul pe vechi, ăla celebrat de ruşi). Din nou o ştire despre Voronin, după care un material despre faptul că se apropie Anul Nou şi tot mai mulţi oameni vor cumpăra petarde şi artificii, şi pe la sfârşit o ştire lipsită de importanţă: cum că ″unele popoare catolice sărbătoresc azi Crăciunul″.  Din fericire, bunica a inţeles repede care-i treaba. Păcat de alţi moldoveni care nu realizează cine sunt Voronin&Co. Este evident de ce bătrânii din Rep. Moldova ajung să îi ţină partea preşedintelui. Imaginaţi-vă cum ar fi să primeşti ani buni în loc de pensie zahăr, şi deodată să apară unul care să-ţi dea bani.  Am revenit de Revelion în România, iar în tren, în vamă, m-au prins ăia cu carnea de pui nepreparata J Și a început să-mi spună vameşul că nu am voie să aduc carne în spaţiul UE (iar eu tocmai mă ştersesem pe bot după nişte gâturi pe care le împărţisem cu doar o jumătate de oră înainte cu Cristina, verişoara mea cu care am călătorit). Şi după ce îmi trecuse prin faţa ochilor scurt-metrajul în care vameşul îmi înşfăca punga în care se afla carnea, iar eu îi zgârâiam faţa în încercarea de a recupera cărniţa, mă întreabă vameşul: ″Şi ce treabă aveţi în România?″ La care eu îi râspund cu jumătate de gură: ″Merg la munte…″ Vameşul: ″Ah, la munca? Eh, atunci te las de data asta, dar să fie ultima oară, ai înţeles?″ Și uite cum am ajuns să mănânc azi ciorbă de pui 😀 Şi să termin în sfârşit cu leapşa Adinei, de Revelion am fost la Râșnov, la munte. Mi-a plăcut foarte mult. Am urcat într-o zi până la cetate. Poza e de acolo, iar eu sprijin cetatea. Noroc de mine 🙂 Este un loc în care mi-aş dori să revin.  

                                                      cimg8671.jpg