Archive | March, 2008

.

30 Mar

Am iubit in viata o singura data. Insa am iubit fara sa o spun. Am iubit fara sa dau de inteles ca iubesc. Fara sa urlu de fericire. Asa cum n-as mai iubi vreodata.

Data viitoare imi propun sa iubesc din cuvinte, dar cumpatat. Din priviri, si totusi nu prea insistent. Cu pasiune, fara sa sufoc insa. Incercand sa evit greselile din trecut si facand loc pentru altele, pe care sa le omit in viitor. O sa iubesc mai mult si o sa gandesc mai putin. Ma voi raporta la prezent si nu la celelalte doua mari dimensiuni ale timpului. Voi permite sa fiu imbratisata mai strans si sper sa mi se permita acelasi lucruri. Voi incerca sa raman eu insami, fara sa-i cer celui de langa mine sa fie altfel.

Voi incerca sa iubesc in fiecare clipa altfel, ca si cum ar fi pentru prima oara, numai de dragul de a simti bucuria primului schimb de priviri, apoi de cuvinte, atingeri, imbratisari. Bucuria primului sarut.

Tu cum ma vei iubi?

Advertisements

cum am scris un post despre nimic

17 Mar

Mă tot apuc de câteva săptămâni bune să scriu ceva pe blog. Pe lângă faptul că a trecut parcă o eternitate de la ultimul post (nu din ăla bisericesc), am confundat adresa de e-mail cu numele utilizatorului şi a trebuit să-mi resetez parola după ce am încercat – în zadar – mai multe combinaţii.

De data asta o să scriu despre pungi. Doamna Emilia, gazda mea din timpul liceului, îmi povestea despre un profesor universitar din Iaşi, care spunea: „din pungă de vedere”, la mişto of course.

Asta ca asta, mai enervantă e prezenţa pungii în contextul – transport în comun. Acum câteva săptămâni, aşteptam metroul pe la o oră din aia cuminţică, în care toată lumea apucă să prindă un loc. Şi la uşă se împingeau două cupluri: un baiat şi o fată de vreo 17-18 ani, îmbrăcaţi după ultimul răcnet de cartier şi doi bătrâni, aparent la locul lor; toţi dodaţi cu pungi de la un supermarket din zona Unirii. Stăteau cu toţii lipiţi de uşile alea şi aşa jegoase, cu ochii injectaţi şi aminteau de hienele care sunt pe cale să-şi atace prada din documentarele gen Animal Planet. S-au deschis şi uşile, iar cei patru au sărit de pe peron direct pe scaune, la fel ca şi ceilalţi pasageri de altfel. Şi dacă tot au prins loc şi-au mai înşirat şi pungile pe acolo, cu iscusinţă, trădându-şi astfel experienţa pe care o au în astfel de mişcări graţioase.

Ieri am cumpărat o pâine împletită. Îmi spune vânzătoarea că e 1leu şi 70 de bani, şi îmi dă cu un leu mai puţin rest. Îmi zice apoi: „Ce te uiţi aşa domnişoară, crezi că dăm pungi degeaba aici?“
Mai sunt şi cei care-şi cumpără o pâine şi o conservă cu mazăre şi cer şase pungi de la vânzătoare, după ce evident, şi-au pus deja produsele în pungă.

Şi ce mişto era cu plase din alea croşetate, tip pânză de paianjen. Le purta omul cu el, şi nu mai avea nevoie să se lupte pentru cât mai multe – primite moca.

Voi ce experienţe aţi avut cu pungile?