Archive | July, 2011

Pentru toţi fanii mei

29 Jul

În urma aprecierilor primite pentru bancul pe care îl spun (aproape) la fiecare ieşire în oraş cu prietenii mei, am decis să vi-l divulg şi vouă. Căci astăzi sunt binedispusă şi ar fi păcat să nu beneficiaţi de bunătatea mea nemărginită. 😉

Aşadar, românii/moldovenii/italienii/coreenii/hawayenii/americanii
sau_oricine_altcineva (în funcţie de publicul vostru) la olimpiadă:

În prima zi au luat o medalie de aur
A doua zi au luat trei medalii de aur
A treia zi – au fost prinşi.

Ha ha ha ha!!! (în avans – nu de alta, dar ştiu cât e de funny :))

Weekendul cu final fericit

27 Jul

This slideshow requires JavaScript.

Weekendul trecut (despre care am promis că povestesc de la locul faptei, dar după cum observaţi mi-a luat ceva timp să descarc pozele şi să scriu 2 vorbe), ei bine… a fost nesperat de frumos.

Am admirat un răsărit cald şi luminos, am alergat pe malul mării (vreo jumătate de oră!) şi m-a bucurat nespus compania altor câţiva împătimiţi ai joggingului, am mâncat peştişori pe plajă (don’t worry, am aruncat mizeria unde trebuie), am văzut cum se face cafeaua pe nisip, era să adorm în soare, mi-am văzut nepoţelul – copilul cu cel mai frumos zâmbet din Constanţa, am făcut poze cu răsăritele, apoi am mâncat din ele :)!

Iar duminică, la întoarcere, am luat-o spre Călăraşi şi am trecut Dunărea, ghiciţi cum! Ta da! Cu bacul. Dar până acolo am oprit în Adamclisi, unde am admirat Tropaeum Traiani. Apoi am vizitat mănăstirea şi peştera Sfântului Andrei. Las imaginile să vorbească – doar fiecare dintre ele face cât 1.000 de cuvinte, nu-i aşa?

Pe tărâmul algelor marine

22 Jul

În câteva ore mă arunc în braţele mării, unde intenţionez să rămân captivă până duminică seară. Sper doar să nu mă întorc cu pielea în nuanţa lui Shrek având în vedere că litoralul românesc e decorat cu alge. Aşadar, îmi iau găletuşa, lopăţica, stropitoarea, formele de modelat nisipul fierbinte, crema cu SPF 30, costumul de baie minunat şi colorat pe care l-am primit de ziua mea :), Catan-ul, un pepene roşu imens şi dulce-dulce pe care l-au luat părinţii mei din Tişiţa şi vă trimit răvaşe & poze direct de pe teren.

Visez să văd răsăritul (sau măcar cum se ascunde soarele după mare) şi să găsesc câteva pietricele cu personalitate pe care, la întoarcere, să le aşez artistic pe marginea căzii. Cu asemenea plan weekendul se anunţă frumos tare! 😉

21 de motive de bucurie (şi câte mai câte…)

21 Jul

Sunt câteva lucruri pe lumea asta care îmi fac bine (unele în mod inexplicabil :), altele în cel mai firesc mod). Aroma cafelei – chiar dacă nu sunt fanul acestei băuturi. Mirosul lacului de unghii – o ciudăţenie pe care o împărtăşesc mai multe persoane din anturajul meu. Apa plată, dar să fie la temperatura camerei – o ador pentru simplitate şi mai ales îmi place că nu e cola, ice tea sau suc „aşa-zis natural“ (altfel spus, o bombă cu E-uri). Florile – ştiu că uit să le ud, dar îmi plac oricum. Apa de la robinet– când îmi răcoreşte picioarele plimbate prin oraş. Pâinea uşor arsă de toaster, acompaniată de coaja ei crocantă – singura pe care o iert că are tupeul să se instaleze confortabil printre dinţi.
Apa de gură pentru copii – pentru dantura mea este asemeni unui desert răcoritor. Hainele confortabile – explicaţiile nu-şi mai au rostul. Genţile mari – pot să îndes în ele cărţi, telefoane, chei, încărcătoare, lip-gloss-uri, sticla cu apă, ochelarii de soare (înghesuiţi în imensul lor toc), cel puţin un elastic de păr, abonamentul de la metrou, portofelul, câteodată o caserolă cu mâncare, 2-3 fructe şi un iaurt simplu (preferatul meu). Îmi place să simt briza – pe malul mării sau atunci când mă aflu între două trenuri de metrou aflate în mişcare. Să mă trezesc binedispusă, fără să ştiu de ce. Să savurez o limonadă (evident, cu apă plată)! Mesele în familie îmi dau energie şi mă aruncă într-o călătorie în timp. Aş putea să adorm ascultând vocea mamei. Sentimentul de siguranţă, sub orice formă. Starea de bine care mă cuprinde după ce am spălat zeci de vase, am dat cu mopul şi am pus lucrurile aruncate prin casă la locul lor. Iubesc să mă dau în balansoar. Şi că am cui -i spun „Te iubesc!“. Ador îngheţata de vanilie de la Mc, mai ales când e ornată cu topping de caramel din belşug. Dar şi momentele de luciditate totală când îmi dau seama că trăiesc, respir şi pot să mă bucur de toate.

Şi câte mai câte… Pe voi ce vă bucură?

Şi… a mai trecut un an

20 Jul

Un an bun, căci ultimele 300 şi ceva de zile m-au mulţumit teribil (cu foarte mici excepţii). Şi, pentru că de ziua mea obişnuiesc să trag linia ca să adun realizările adunate pe parcursul anului (aşa cum fac de Revelion) am decis să asociez înfloritoarea vârstă de 25 de ani cu o mare realizare. M-am îndrăgostit de o jumătate caldă şi bună, aşa cum îmi place mie. O jumătate pupăcioasă, căreia îi place să mă ţină în braţe, să mă ia de mână şi să-mi şoptească, gâdilându-mi urechea: „Te iubesc, Irinelule!“.

La mulţi ani, mie! 😛

Din nou… despre Bon Jovi

13 Jul

Pe cei de la Bon Jovi i-am văzut fără să vreau. Să nu înţelegeţi că am fost dusă cu forţa la acest concert, doar că nu ţineam musai să fiu acolo. Asta acum câteva luni. Întâmplarea a făcut că i-am oferit iubitului meu un bilet de ziua lui şi, ca să nu-l las să se bucure de unul singur, am luat unul şi pentru mine. Şi din aprilie până în iulie mi-au trecut prin minte diverse scenarii apropo de felul în care urma să-mi petrec timpul la concert. Printre altele, mi-am pus în plan să am la mine Ipod-ul şi m-am gândit că în timp ce Jon va cânta din toţi rărunchii – eu îi voi asculta, în căşti, pe cei de la U2. Nebunie curată…

Dar stelele s-au aliniat altfel. Pe 10 iulie, înainte să ajung în Piaţa Constituţiei, am simţit dorinţă împletită cu nerăbdare după ce am văzut la ştiri cum cei de la Bon Jovi intrau într-un restaurant din Bucureşti şi salutau prieteneşte reporterii. Am avut impresia pentru un moment că se uitau fix la mine (şi nu, nu mă uitam la televizor pentru prima oară 🙂 ). Am citit pe chipurile lor bunătate, am citit că veniseră de ce nu, şi pentru mine. Mi-am imaginat cum mănâncă repede câte o ciorbă de burtă si apoi, se grăbesc să vină să-mi cânte. Pregătirile din Piaţa Constituţiei, zecile (dacă nu chiar sutele) de fani care au aşteptat pe caniculă să prindă locuri de stat în picioare cât mai bune, tânara care a leşinat la numai câteva minute după ce s-a permis accesul fanilor, scena impunătoare aşezată strategic sub ochii Casei Poporului. Atunci mi-am dat seama că sunt printre puţinii (dacă nu singurul) impostori care şi-au luat bilet aşa, ca să fie. Şi abia atunci am simţit că vroiam să ajung în piaţă pentru mine, să respir şi Jon şi Bon şi Jovi, să iau parte la un moment special (dacă nu chiar unic).

Ce a urmat, cu siguranţă aţi aflat deja din alte surse. Personal, m-am îndrăgostit de trupă în momentul în care membrii acesteia au păşit pe scenă. La 20 fix. Repet, la fix. Punctualitatea lor m-a făcut să-i îndrăgesc pe loc. Este cel mai cinstit mod prin care-i poţi arăta fanului că-ţi pasă de el, că-l respecţi şi că apreciezi felul în care-şi organizează timpul. Apoi, i-am simţit pe cei de la Bon Jovi foarte aproape, chiar dacă ne despărţeau zeci de metri distanţă :). Am avut parte şi de o sonorizare aproape impecabilă, iar Jon a fost în formă de zile mari. Şi poate cel mai mult mi-a plăcut mulţimea. Fanii din România, dar şi din alte ţări, s-au bucurat sincer că erau prezenţi la un concert extraordinar, au susţinut formaţia, i-au cântat Happy Birthday lui Richie Sambora (chitaristul formaţiei). În spatele meu două adolescente însoţite de tatăl lor au cântat toată seara melodiile trupei (făcându-i concurenţă lui Jon). A fost superb şi recunosc că mai vreau :)!