Tramvaiul 25

În fiecare zi — acelaşi traseu, oameni diferiţi. Oameni diferiţi, gânduri şi comportamente pe măsură. Săptămâna trecută eram în tramvai. Nimerisem la o oră nu prea potrivită (era aproape şase), când mijloacele de transport în comun sunt ticsite cu salariaţi, pensionari şi studenţi ca mine, care nu-şi găsesc altceva mai important de făcut la acea oră. Îmi găsisem un loc bun, lângă uşă, unde mai ai norocul să te bucuri de o gură de aer poluat, dar binevenit în toată agitaţia aia.

La o staţie, coboară trei şi urcă (se împing de fapt) şase. Printre ei, un bărbat care îşi face loc pe lângă mine. Nici nu se închid bine uşile, că începe să comenteze: “Fir-a dracului de muiere. Aşa se merge? Hristosu mă-tii cât te-am aşteptat să vii în staţie, şi acum mergi ca o muiere, muiere ce eşti tu!” Nu zic nimic, altădată aş fi acţionat cumva. Acum, era prea mică distanţa dintre noi doi, iar limbajul lui prea “îndrăzneţ” ca să îndrăznesc să mai fac vreo remarcă. Omul continuă “Morţii mă-tii, aşa se circulă?”. Dacă tramvaiul nu era condus de o femeie, nu aş fi avut curajul să fac ceva. Aşadar, mă asigur că cetăţeanul se uită în direcţia mea, şi îmi dau ochii peste cap, în speranţa că va înţelege mesajul pe care i-l transmit. Evident, eram deranjată de vocabularul lui. Mai ales că suntem în postul Paştelui când oamenii ar trebui să cugete mai mult şi să vorbească mult mai puţin şi mai cu frică de Dumnezeu.

Barbatul însă, mai are ceva de adăugat “Hristosul mă-tii, mergi de te rupi!” M-am resemnat. În fond, fiecare să facă ce vrea, şi să vorbească după plac.

Trecem pe lângă o biserică. În tramvai – lume multă, abia dacă ai loc sa-ţi întorci capul într-o parte. Toţi privesc “prin biserică”. Un singur om îşi scoate şapca şi îşi face cruce.