Archive | August, 2011

Direct de pe insulă

22 Aug

Pielea mea devine tot mai sensibilă pe an ce trece. Dacă mai demult puteam să port zile întregi (toamna târziu şi iarna, evident) pulovere din alea… cu gât (ba chiar toleram contactul cu materiale ceva mai scorţoase, cum ar fi lâna) astăzi ştiu că nu se mai poate. Pur şi simplu, când îmbrac asemenea articole vestimentare, fraţilor, simt că mă sufoc!

Şi pielea de pe picioare preferă bătaia vântului sau chiar aerul uscat de vară. Iar în ritmul ăsta cred că în curând voi dona toate perechile de blugi şi voi ticsi în dulap numai rochiţe şi fustiţe făcute din bucăţi modeste de stofă. Modeste, dar ce mai contează când e răcoare şi ţi-e  bine?

Şi dacă în 4-5 ani nu mă înţeleg nici cu mini-fustiţele, mini-bluziţele şi mini-rochiţele, prevăd că mă voi muta pe o insulă pustie unde să hoinăresc în voie. Eventual să fac tumbe modeste, echipată în costumul modest al Evei şi să vă trimit sticluţe cu mesaje felurite, direct prin briza răcoritoare a mării.

Advertisements

Adesea, micile plăceri…

12 Aug

Credit foto: Me me me!

…îmi oferă satisfacţii imense. Un exemplu relevant: limonada bine făcută. Obligatoriu îndulcită cu puţină miere.

Dar nu despre asta vreau să vă vorbesc, ci despre senzaţiile pe care mi le dau dulciurile. Mă topesc numai când le văd şi-mi doresc să mi se topească în gură, să le simt gustul îndulcit – adică tona de zahăr cu care au fost însiropate. Şi-mi place să le primesc (dar nu în cantităţi mari că nu-mi doresc să fac diabet), aşa cum le-am primit ieri la birou când am fost răsfaţată (împreună cu ai mei colegi) cu câteva platouri generoase de bunătăţi… aţi ghicit! dulci.

Pe mine m-a bucurat ideea că zăceau acolo pe masă(oarecum la dispoziţia mea) şi că puteam să-mi iau orice, oricând. Şi, poate cel mai mult, mi-a plăcut cromatica lor jucăuşă şi, desigur, aerul ca desprins „din copilărie“ pe care l-a adoptat fiecare dintre noi. Din când în când zăream din spatele monitorului meu câte un adult transformat orbeşte în copil – amator sau expert în ale deserturilor – cum se întorcea voios din mini-bucătăria noastră mai mult improvizată, aproape sărind de pe un picior pe altul, cu gura până la urechi, ţinând cu grijă câte o bomboană fondantă sau o mini amandină.

Şi tot ieri m-am convins a nu ştiu câta oară (ca şi azi dimineaţă de altfel – în timp ce împingeam în gură un biscuit ornat cu nişte gem delicios): când îţi începi ziua cu câteva calorii la bord, totul pare mult mai frumos şi extrem de realizabil. 🙂

Să vă fie de bine!

1 Aug

Îmi şopteşte în ureche Flori, prietena mea de la Eden Spa, la sfârşitul răsfăţului (numit fără pic de exagerare) – All you need is love. Este vorba despre un voucher pe care l-am primit de ziua mea şi pe care l-am folosit abia sâmbătă. Dar a meritat aşteptarea! Şi să nu-mi spuneţi că după un masaj ca la carte nu pot să consider că maseuza îmi este prietenă (pentru că sigur nu mi-e duşman). Pe scurt – am avut parte de atingeri dumnezeieşti care pot să binedispună pe oricine.

Dar să încep povestea pe care o voi copia direct dintr-o notiţă de pe telefon – scrisă la doar câteva minute după ce am călcat din Paradisul Relaxării în Paradisul Urban.

„Tocmai am fost pentru prima oară la un SPA. Şi nu oriunde, ci în paradisul relaxării. Îmi simt pielea ireal de catifelată şi mă abţin cu greu să nu-mi mângâi/adulmec/sărut braţele, mâinile, degetele. Dar îmi amintesc la timp că sunt în metrou. Şi plutesc! Cred… Ba nu, sunt sigură că trăiesc o stare de euforie la care până acum nici nu am îndrăznit să visez măcar. Sunt fericită, zâmbesc, îmi imaginez că arăt ca o perdea elegantă, croită din cea mai scumpă catifea.

Brusc, îmi dau seama că mi-e frică. Mă gândesc cu oroare la clipa când voi călca din nou sub duş. Trebuie să găsesc o modalitate prin care, cumva printr-o mare minune, să nu spăl dintr-o dată untul, zmeura şi toaaaaate aromele care acum îmi hrănesc şi îmi răsfaţă fiecare milimetru din piele.

Închid ochii pentru câteva secunde şi iar e semiîntuneric, iar aud muzică în surdină, iar simt aroma lumânărilor, iar plutesc… Mă trezesc din reverie când trebuie să cobor din tren. Mă ridic de pe scaun şi constat că l-am «îmbălsămat» cu o mostră generoasă de ingrediente-minune. Decid să nu şterg această urmă de fericire care ar putea să bucure alte perechi de picioare însetate de hidratare. Şi, spre uimirea mea, sunt convinsă că am luat o decizie bună.“

IUBESC MASAJUL!!! Îmi place mai ales starea pe care o am după masaj şi, categoric, mai vreau! Vă zic eu, asemenea cadouri nu se uită. 🙂

Daniela, you are the best! :*