Îți mai amintești de bunica?

13 Nov

Sau de bunicul? Acea pereche de oameni care la nașterea ta te-au strâns tare la piept și au văzut în tine viitorul, viața. Aceiași care ți-au cântat cântece de leagăn, te-au ținut în brațe, te-au crescut, s-au bucurat că le porți numele. Bunici care acum trăiesc cu gândul că vei veni să-i vezi, dar nu în grabă.

Îți mai amintești cum bunica alerga prin grădină ca să-ți aducă legume proaspete, urca pe scara veche de când lumea și-ți culegea cele mai bune cireșe – tocmai din vârful copacului, cocea pâine și tricota șosete chiar dacă nu vedea prea bine? Îți mai amintești cum bunicul te lua pe câmp ca să-ți arate pământul lucrat cu atâta trudă? Sau cum i se lumina fața când intrai pe poartă?

Eu una îmi amintesc de ochii lor blânzi în care vedeam trecutul, prezentul și viitorul deopotrivă. Războiul, deportarea, foamea, viața copiilor, moartea copiilor, bolile, bucuria, lacrimile, munca.

Îmi amintesc când am văzut-o ultima oară pe bunica Daria, mama mamei mele. Era mai mică decât mine, și așa mică fiind era cea mai mare dintre noi toți. Slăbită, obosită, îngândurată… Era și nu era acolo. Am pus mâncarea pe masă și m-am întins lângă ea pe patul ei mic. Am râs împreună, și-a amintit câteva istorioare pe care mi le-a povestit în cele mai mici detalii, m-am pierdut în ochii ei albaștri, i-am mângâiat fața, am ținut-o de mâna ei caldă. Și mi-am promis să revin ca s-o țin în brațe zilnic.

Eram în primul an de facultate, învățam în altă țară, o vedeam rar, și stând întinsă lângă bunica mea cea mică mi-am dat seama că n-o meritam. Făcusem prea puține pentru acestă femeie puternică, pe care n-au reușit s-o omoare cei 7 ani din Siberia unde fusese deportată cu 2 copii mici, nici măcar moartea celor patru copii din 6, războaiele infecte, cancerele și bolile parșive, sau canaliile care au trimis-o într-o Rusie înghețată. A murit de bătrânețe sau poate de durere. Că nu m-am întins lângă ea mai des, că se simțea singură în corpul îmbătrânit, că i-o luaseră copiii înainte prin cimitire, că-i rămăsese casa pustie, că nu mai putea să stea pe lumea asta când știa mai mulți oameni pe cealaltă lume.

Tu îți mai amintești de bunica?

Zilele din sac

27 Sep

Trag linia, desi nu e sfarsit de an, si vad ca am facut si mi s-au intamplat multe lucruri – majoritatea bune. Nu zic foarte bune din simplu motiv ca acum cateva zile mi-am prins parul in usile de la metrou fix cand ma gandeam cum voi scrie propozitia asta aici. N-a fost mare branza, de ce sa nu recunosc? Dar asta m-a readus cu picioarele pe pamant si mi-a amintit ca nu e o idee stralucita sa te bucuri prea tare de lucrurile bune.
Anul asta am pus pentru prima oara un tapet, am conceput si asamblat o bucatarie, mi-am pierdut locul de munca si am obtinut alt job la doar cateva zile de la “tragedie”, m-am logodit cu cel mai bun prieten, am inotat cot la aripa cu un banc de pesti, m-am mutat in casa noua alaturi de o iubire mai veche.
Mai am multe de invatat si de facut pentru prima oara si mai am de bifat chestii pe care mi le-am propus la sfarsit de an, ca doar n-au intrat zilele-n sac. Si nici anii, ce-i drept, iar asta ma bucura teribil.

Ziua in care am copt paine

31 Aug

ImageImage

Image

Despre fraierii de la ora de sport

2 Aug

Aseară…

m-am așezat confortabil, mi-am șters urma de ruj și am așteptat să-mi pună cineva baveta.

Ca să nu leșin după anestezie (cum era s-o fac nu o dată), am avut grijă să mănânc bine acasă, ba chiar am exagerat cu o porție generoasă de pepene galben și pepene roșu. Acum îmi dau seama că fructele astea conțin prea multă apă… Din păcate, nu am timp să ajung la toaletă întrucât medicul stomatolog îmi cere să deschid gura. Așa cum obișnuiește, fredonează o melodie. Chiar dacă mereu sunt niște note pe care nu le deslușesc, încercarea lui mă amuză teribil.

Asistenta stă proptită în ușa. Nu-și poate lua ochii de la televizor. Halterofila Roxana Cocoș tocmai a câștigat o medalie în finala categoriei de 69 de kilograme la Jocurile Olimpice de la Londra. Cum ar veni, e printre singurele femei din lume care poate să ridice peste 140 de kilograme de greutăți fără să-și rupă coloana. Trag concluzia că asistenta e o împătimită a sportului. Ce-i drept are constituție atletică și un joc de brațe cum rar am mai văzut la asistentele de la alte cabinete stomatologice. Iar eu am fost la vreo 5. Chiar acum pregătește o pastă specială pe care i-a cerut-o medicul. La ce o va folosi e mai puțin relevant. Îi urmăresc mișcările și mă conving cât e de grațioasă. Da, aș vedea-o în lotul de gimnastică.

“A luat argintul?”, o întreabă dentistul în timp ce plimbă o freză prin gura mea.

“Daaa”, răspunde ea profund dezamăgită. “Hai că merge și așa”.

Doar atât a putut, să înțelegem?! Mă uit la chipul decepționat al asistentei și văd o femeie oarecare modelând o pastă. Tipa nu e deloc grațioasă – trage pasta cu degele ei butucănoase și o face plictisită, că doar e trecut de 19 și mai e un pic până se închide prăvălia. Pun pariu că e genul care a fost scutită de la orele de sport. Probabil considera că cei care transpiră jucând volei sau sărind în nisip sunt niște fraieri. Iar unii dintre fraierii care au făcut sport zi de zi urcă acum pe podiumul de la Olimpiadă.

Video

Willow Smith

31 Jul

Acum ceva timp Willow, fiica lui celebrului actor Will Smith, își făcea debutul în lumea muzicii. Și nu oricum, ci pe Youtube. I am me a adunat peste 2.500.000 de vizualizări în doar 4 săptămâni.

Optimism

25 Jul

Florile de pe balcon, alea pe care le-am sădit cu mâna mea, sunt moarte. Dar eu sunt vie, iar asta e o veste bună. Între timp (în ultimele luni de la dispariția mea de pe blog) am devenit un alt om și asta mă face tare fericită. Joy to the world! 🙂

Spune-ţi o dorinţă şi elibereaz-o!

26 Apr

Spune-ţi o dorinţă şi elibereaz-o!