Despre piloții de Formula 1

7 Jan

copacul-nostru

Am carnet de mulți ani. Nu stau să-i număr acum. Am condus câteva ore în timpul școlii auto, 5 minute în parcarea de la Auchan (acum 2 veri) și 3 minute pe un drum pustiu de țară (mai contează când?). Dacă e să trag linie, nu numai că am stat prea puțin pe scaunul șoferului, dar nici nu-mi amintesc cum e să urnesc mașina din loc. Dar eu am carnet. La o adică pot chiar să mă laud.

Cei care știu că am carnet mă bat la cap să pun mâna pe volan, să bag cheia în contact și să gonesc pe șosele. Să capăt curaj, experiență. Sau experiență, curaj, nu știu care-i ordinea. Mie însă mi-e frică.

Frica mea este alimentată de felul în care conduc alți oameni. Mă rog, dacă ar fi să urc la volan chiar acum, vă spun sincer că m-aș teme mai mult de mine decât de alții. Dacă nu apuc să frânez, nu văd un pieton, derapez, ori îmi moare motorul în mijlocul unei intersecții?

Mi-a zis tata o dată: „Dacă ești un bun pieton – știi cum să mergi pe trotuar fără să intri în oameni – înseamnă că poți să conduci fără probleme“. Tot el a precizat cu alte ocazii că oricine poate să ia astăzi carnetul. Și îi dau dreptate. Carnetul l-am luat eu, dar asta a fost partea ușoară. Partea dificilă, ori să-i zicem – partea cu adevărat importantă – e să ai curajul să fii șofer, dar să-ți asumi și responsabilitatea pe care ar trebui s-o aibă orice participant la trafic.

Pieton fiind am asistat la multe scene care demonstrează că accidentele pot fi prevenite. De exemplu, sunt oameni care se aruncă pe trecerea de pietoni când semaforul e roșu. De pe scaunul pasagerului am observat că cei mai mulți pietoni care traversează neregulamentar sunt bâtrâni sau părinți cu copii – toți aleargă ca disperații de pe o parte pe alta a carosabilului. Dacă îi claxonezi, te înjură. Dacă nu-i claxonezi, oamenii trăiesc cu gândul că e OK să traverseze oricând, oriunde.

Nici șoferii nu sunt mai corecți, pe de altă parte. Încă mai există inși care se consideră piloți de Formula 1. Și din ăia care trec pe roșu.

Am auzit că „virusul“ condusului intră ușor-ușor sub piele, până când face ce vrea din tine. Te trimite la distanțe mari, te provoacă să conduci noaptea, pe ninsoare, pe ploaie, pe arșiță, cu un pasager, doi, trei. Însă virusul ăsta trebuie ținut în frâu. Când voi găsi rețeta perfectă, știu că voi fi gata să gonesc pe șosele.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: