Lecţia de igienă

26 Mar

Într-o zi aveam nevoie urgentă să ajung la o toaletă. Numai că eram la Victoriei, la metrou. Şi cum treceam de pe un peron pe altul văd cu coada ochilor ce-mi trebuie: o toaletă publică. „Minunat, fantastic, extraordinar!“, m-am gândit eu. Însă m-am bucurat precipitat. Mirosul covârşitor m-a întâmpinat  încă de la intrare, nu am găsit nici un centimetru pătrat de hârtie igienică, era un frig de mi-a îngheţat totul în mine. Totul. Dar asta contează atât de puţin, veţi spune, din moment ce eram salvată de la pierzanie.

Asta teoretic. Pentru că eu, în naivitatea mea, cred că fiecare dintre noi merită să aibă mai mult decât un fund mulţumit că a scăpat de deşeurile din organism. Fiecare dintre noi merită să aibă un fund curat, eventual aducând a flori de măr sau de levănţică. Ca să nu mai menţionez că hârtia igienică e un bun necesar (vital chiar – de exemplu, când diareea e neiertătoare). Iar pentru mine o toaletă fără hârtie e ca şi inexistentă pentru că 1. nu umblu cu sulul de hârtie igienică după mine şi nici 2. cu pacheţelul de serveţele (motivul e cât se poate de simplu: de regulă mi se “revarsă” toate prin geantă).

Nu sunt ipocrită, iar protestul meu nu e o încercare de a nega utilitatea toaletelor publice, drept pentru care nu îndrăznesc să militez pentru ştergerea lor de pe faţa pământului. Doar că prefer să plătesc 1 leu pentru o bucăţică de hârtie igienică şi încă unul pentru tanti care dă cu mopul şi toarnă nişte clor în closet, decât să intru scârbită într-un loc unde accesul e gratis, şi atât.

Mi-am adus aminte de această experienţă dramatică săptămâna trecută, în timp ce savuram un frappe cu prietenele mele. Una dintre ele, recent întoarsă din SUA, ne-a povestit despre toaletele de acolo. E adevărat, nu era vorba despre cele publice, dar prietena mea făcea referire la câteva ciudăţenii pe care le remarcase, cum ar fi că nivelul apei în closet era dubios de ridicat. Şi că din motive de protejare a cetăţenilor care suferă de anumite boli (cum ar fi epilepsia) distanţa dintre uşă şi pereţii cabinei era notabil de mare, ceea ce făcea ca mersul la toaletă să fie o treabă cam incomodă… cel puţin pentru o româncă🙂.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: