Cum mi-am petrecut sfârşitul anului

8 Jan

Şi începutul…Chiar dacă a trecut şi Crăciunul şi Revelionul o să răspund provocărilor lansate de Adineloo şi Deni, care mi-au trimis câte o ditamai leapşă. Cadoul preferat, leapşă înmânată de Deni (scuze pentru de De-u). Top 5 aşadar:    

  1. O să vă gândiţi probabil că sunt un om banal şi lipsit de imaginaţie pentru că nu îmi doresc decât sănătate şi să îi am pe cei dragi alături. Asta în primul şi-n primul rând.
  2. Şi dacă tot m-am apucat de clasificări, îmi doresc ca în 2008 să călătoresc cel puţin la fel de mult ca-n 2007, şi-mi dau seama că îmi doresc cam multe.
  3. Mai vreau ceva – banal şi necesar în acelaşi timp. Banal pentru că ne dorim cu toţii să fim iubiţi şi necesar pentru că nu am putea trăi fără acest sentiment.J

    4.  Să ma reîntâlnesc cu Ula,  Mama, Vanya , Mariela şi bineînţeles cu Martin, care a reuşit să-mi amintească de existenţa unor lucruri atât de simple într-un ritm atât de ameţitor. (toţi sunt prieteni pe care mi i-am făcut în SUA)şi nu în ultimul rând 

   5.   Mai vreau să reiau legătura cu cei pe care i-am uitat sau m-au uitat. Sunt câteva persoane care îmi lipsesc enorm de mult. 

 Si ca să-i răspund Adinei, anul ăsta a fost prima oară când am petrecut Revelionul în altă parte decât acasă. Ca un prim detaliu, mi-au lipsit ai mei chiar dacă am fost de Crăciun împreună. Mie îmi place foarte mult în Ialoveni, şi nu atât în oraş, cât în casa în care am locuit o însemnată perioadă din viaţa mea. Acolo unde simt că mă aflu într-o zonă de maximă siguranţă, în care sunt iubită aşa cum sunt şi înconjurată de oameni care au mari aşteptări de la mine, dar care în acelaşi timp sunt gata să tolereze până şi cele mai stupide lucruri pe care le fac. Îmi plac discuţiile care se lansează la mesele festive, gen Crăciun, An Nou, Paşte, sau zile de naştere, pentru că se râde mult, poţi auzi glume din alea bune, vechi, dar spuse întotdeauna altfel.  

 Anul ăsta, de Crăciun am adus-o pe bunica la noi şi a fost destul de amuzant pentru că am încercat să îi explicăm (în felul nostru) de ce nu trebuie sa se uite la super comunistele ştiri de pe canalul televiziunii nationale din Moldova. Câte ceva despre bunica: este genul de om de la ţară care este mult mai informat decât mulţi dintre noi. Are tot timpul radioul pornit, se uită la ştiri, face conexiuni, este un bun analist politic. Şi dacă tot am adus vorba despre politică, în ultimul timp bunica a început să vorbească despre Voronin numai de bine. După o discuţie fulger, în care tata a încercat să îi explice din cauza cui i-au plecat nepoţii să-şi găsească norocul prin alte ţări decât Moldova, am decis cu toţii că  o comparaţie între ştiri o va ajuta să înţeleagă politica preşedintelui. Recunosc că a fost un lucru interesant şi pentru mine.

Aşadar, am început cu ştirile de pe Pro Tv Chişinău unde am văzut nişte reportaje drăguţe: cum au sărbătorit credincioşii Crăciunul la Vatican, la Ierusalim, cum nişte tineri din Moldova, stabiliţi de câţiva ani în Canada trimit în fiecare an de sărbători, ajutoare pentru copiii din orfelinate, câte ceva despre obiceiurile din această perioadă a anului. Iată cum suna primul reportaj la televiziunea naţională: preşedintele ţării ne prezintă noul tip de tractoare moldo-beloruse, pe care scrie numai Belarus si ar trebui să se adauge şi Moldova, şi care sunt disponibile în două culori: roşu (evident) şi galben. De asemenea, completează preşedintele: ″în tractorul ista se află toate răspunsurile″ şi ″aceste tractoare vor face o treabă mare″.  Hmmmm… Buun! Altă ştire: premierul Vasile Tarlev a avut o întâlnire cu un bătrân comunist la ditamai masa rotundă, unde i-a ascultat of-ul şi doleanţele, şi la sfârşit ca să-i închidă gura, i-a aruncat în braţe o pungă cu ceva pentru masa de sărbători (adică pentru Anul Nou şi Crăciunul pe vechi, ăla celebrat de ruşi). Din nou o ştire despre Voronin, după care un material despre faptul că se apropie Anul Nou şi tot mai mulţi oameni vor cumpăra petarde şi artificii, şi pe la sfârşit o ştire lipsită de importanţă: cum că ″unele popoare catolice sărbătoresc azi Crăciunul″.  Din fericire, bunica a inţeles repede care-i treaba. Păcat de alţi moldoveni care nu realizează cine sunt Voronin&Co. Este evident de ce bătrânii din Rep. Moldova ajung să îi ţină partea preşedintelui. Imaginaţi-vă cum ar fi să primeşti ani buni în loc de pensie zahăr, şi deodată să apară unul care să-ţi dea bani.  Am revenit de Revelion în România, iar în tren, în vamă, m-au prins ăia cu carnea de pui nepreparata J Și a început să-mi spună vameşul că nu am voie să aduc carne în spaţiul UE (iar eu tocmai mă ştersesem pe bot după nişte gâturi pe care le împărţisem cu doar o jumătate de oră înainte cu Cristina, verişoara mea cu care am călătorit). Şi după ce îmi trecuse prin faţa ochilor scurt-metrajul în care vameşul îmi înşfăca punga în care se afla carnea, iar eu îi zgârâiam faţa în încercarea de a recupera cărniţa, mă întreabă vameşul: ″Şi ce treabă aveţi în România?″ La care eu îi râspund cu jumătate de gură: ″Merg la munte…″ Vameşul: ″Ah, la munca? Eh, atunci te las de data asta, dar să fie ultima oară, ai înţeles?″ Și uite cum am ajuns să mănânc azi ciorbă de pui :D Şi să termin în sfârşit cu leapşa Adinei, de Revelion am fost la Râșnov, la munte. Mi-a plăcut foarte mult. Am urcat într-o zi până la cetate. Poza e de acolo, iar eu sprijin cetatea. Noroc de mine🙂 Este un loc în care mi-aş dori să revin.  

                                                      cimg8671.jpg  

10 Responses to “Cum mi-am petrecut sfârşitul anului”

  1. mantzy January 8, 2008 at 10:49 am #

    te-am intrebat si pe mess, dar n-ai catadicsit sa-mi raspunzi. Ula n-are cumva o sora Izda? Ca-mi suna cunoscut numele😀

  2. bau2miau January 8, 2008 at 11:12 am #

    De fapt o cheama Ursula, dar ca sa atrag cititori am scris Ula.😛

  3. Tudor January 8, 2008 at 1:51 pm #

    frumoasa poza:)

    apropo, gaina batrana facea zeama mai buna ca puiu:))

  4. mincos January 9, 2008 at 7:00 pm #

    mama lor de vamesi… apai si-n biblie parca sunt vazuti rau… pacatosi mari
    apropo, cand dadea sa-ti ia carnea, trebuia sa-i zici ca daca nu ti-o lasa, o sa ai tu grija “sa ii umpli frigiderul cu carne”, de sa-i ajunga🙂 si daca nu are o sora cu numele Izda, poate macar Uta?

  5. bau2miau January 9, 2008 at 11:42 pm #

    @Cosmincos Sa stii ca-i o idee buna. O sa folosesc replica asta data viitoare, pentru ca voi ramane in continuare o traficanta de carne nepreparata. Ma gandesc chiar sa trec la cantati mai mari data viitoare. Sa-mi iau vreo 2-3 tiruri, calcule, calcule deocamdata…

  6. mincos January 10, 2008 at 7:40 am #

    problema e daca ai carne de pasare (vezi gripa aviara) sau de vita (vezi boala vacii nebune)…
    apropo, am uitat sa zic data trecuta – ba, da lung post ai mai pus si tu😛 postezi tu rar, da mult ;))
    sa nu uit – misto videoclip, da vezi ca iar zice mantzy ca asculti muzici de femei ;)) prea lente, prea triste etc ;))(tre sa mi fac griji ca mi a placut piesa, deci :P)
    + misto poza, adica sexy ;)) ca doar e moldo-poza

  7. mincos January 10, 2008 at 7:42 am #

    inca ceva – nu ti se pare ca mantz are moaca de oligofren in poza asta pe care o foloseste pt wordpress? si nu am afirmat, ci am intrebat😛

  8. mincos January 10, 2008 at 4:23 pm #

    n as vrea sa ramana mantz singuru care sa reproseze prin commenturi… asa ca iti zic: puteai sa pui un titlu si mai misto la post… pentru ca tot era sfarsit de luna decembrie, nu doar de an, ca sa mearga si mai bine jocul de cuvinte cu titlul filmului “cum mi-am petrecut sfarsitul lumii”, puteai sa zici “cum mi-am petrecut sfarsitul lunii” ;))
    ps: puteam sa scriu “carnatul” de mai sus intr-un rand, da mi s-a parut mai cool sa scriu muuuuuult si anost ;)) ca sa nu zic prost😛 vb aia, concizie “a la cosmin” ;))

  9. bau2miau January 13, 2008 at 2:41 pm #

    @mincos

    Pai da, stim cu totii ca intotdeauna e loc de mai bine. Si thanx pentru sugestii. Data viitoare, facem impreuna brainstorming-ul pentru titluri:)
    De moaca lui mantzy nu ma iau, ca pe urma se ia el de mine :))

  10. bau2miau January 14, 2008 at 12:15 am #

    @Tudor
    chiar asteptam sa zica cineva ceva de gaina aia batrana, si damm cat de buna a fost zeama😛

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: