nu vreau blog…

      Mă gândeam acum de ce mi-aş face eu un blog. Blogurile de ştiri nu-mi plac, sunt seci şi urâte. Blogurile de opinie nu-mi plac nici ele. Mi se pare că sunt făcute de nişte oameni care vor să facă pe deştepţii, eventual de nişte frustraţi care simt că nu se pot face ascultaţi. Blogurile de tip jurnal personal nici atât. Ţin la intimitatea mea, simt că dacă îmi împărtăşesc gândurile cuiva, le pierd.      

      Şi atunci, de ce să fac un blog (în afară de faptul că aş avea o temă de genul ăsta?). Pentru că nu-mi place să cred că mi-am făcut blog doar pentru că aşa mi s-a cerut. Aşa că mi-am căutat pretexte şi variante:

- îmi fac blog ca să mint pe el, să spun cele mai aberante lucruri, dar cu un ton serios, aşa încât lumea să zică “vai, nu mi-aş fi imaginat niciodată că Irina e aşa!”

- un blog pe care să scriu cuvinte anapoda, încurcate, fără ca ele să facă o frază şi în care fiecare să caute sensurile pe care le intuieşte, le descoperă sau le doreşte;

- un blog în care să n-am cuvinte deloc, doar poze (care fac o mie de cuvinte, nu-i aşa) şi animaţii care să se lege între ele şi să facă o poveste;

- sau să mă pun în locul lui Ion Creangă. Ce blog şi-ar fi făcut Ion Creangă? Unul de ştiri? Nu cred… Unul de poveşti. Să scriu poveşti pe blog. Oricum, copiii încep să „intre pe net” de la vârste tot mai fragede, nu-i aşa

-  să fiu un blogger(bloggeritza )-plagiator. Să fac o colecţie a celor mai frumoase lucruri spuse pe bloguri. Să fac un blog de best of!

- să fac un blog-Seinfeld. Despre nimic. Să înşir fraze, întâmplări, amintiri, păreri, versuri, citate, judecăţi şi prejudecăţi, cugetări. Ah, dar staţi că, de fapt, aşa sunt toate blogurile;

      Şi totuşi… voi ce blog m-aţi sfătui să fac?